constanta
Prim-vicepreşedintele Organizaţiei judeţene Constanţa a PSD, Nicuşor Constantinescu, a declarat, duminică seară, după anunţarea sondajelor la ieşirea de la urne, victoria indiscutabilă a partidului pe care îl reprezintă său la alegerile parlamentare.
‘Este în afara oricăror suspiciuni faptul că PSD este câştigătorul alegerilor parlamentare, în România şi în judeţul Constanţa – mai ales, pentru că, după cum se va vedea în scurt timp, după numărarea voturilor partidul nostru va avea mult peste 45% la votul direct şi peste 50% cu redistribuirile de rigoare. Mulţumesc, în consecinţă, românilor şi în mod special electoratului constănţean, care la alegerile locale de anul acesta a avut curajul să acorde încrederea deplină PSD, prin votul majoritar acordat candidaţilor noştri la Consiliul Judeţean şi Consiliului Local Municipal’, a declarat Nicuşor Constantinescu.
Deputatul Alexandru Mazăre, candidat la un mandat de senator, a declarat că rezultatele excepţionale pe care PSD+PC le-a obţinut reflectă opţiunea pentru o schimbare vitală în România.
‘După patru ani în care am stat blocaţi scandaluri politice electoratul şi-a dorit să vină cineva care să se apuce de construit. Rezultatul obţinut de noi la Constanţa va fi cu 10-15%, peste rezultatele partidului la nivel naţional, iar această echipă formidabilă de senatori şi deputaţi va face ca proiectele constănţenilor să devină realizabile’, a precizat Alexandru Mazăre.
Recent Comments