alegeri

Rezultate alegeri: Liberalul Anton Anton, nemulţumit de rezultatele exit-poll-urilor

No Comments »

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Anton Anton, care a candidat pentru un mandat de deputat în colegiul 3 din Timişoara, s-a declarat nemulţumit, duminică seara, de exit-poll-uri.

‘Nu sunt mulţumit de rezultat. PNL s-a dovedit a fi, în ţară, un partid stabil şi care are votanţi. Din păcate, prin secţiile de votare din Timiş prin care am trecut astăzi (duminică – n.r.), am constatat că au fost prea puţini alegători, în majoritate, pensionari’, a precizat ministrul.

În cursul dimineţii, demnitarul afirma, pentru AGERPRES, că aşteaptă foarte mult de la acest vot pentru că este fundamental diferit de cele anterioare şi şi-a manifestat încrederea în maturitatea electoratului. ‘Nu doar bătrânii sunt conştiincioşi. Tinerii sunt cetăţeni responsabili şi oameni foarte serioşi, în felul lor’, declara ministrul.

Agerpres

Tags: , ,

alegeri

Rezultate alegeri: Miron Mitrea, PSD va conduce negocierile pentru formarea Guvernului

No Comments »

Miron Mitrea, şeful de campanie al social-democraţilor, a declarat că PSD va fi partidul care va conduce negocierile pentru formarea viitorului Guvern.

‘Statistic, am câştigat alegerile. Acum aşteptăm numărătoarea voturilor. Este greu să facem estimări, însă, în mod cert, ca partid care a câştigat alegerile, PSD va conduce negocierile pentru formarea noului Executiv’, a spus Miron Mitrea, care a candidat în colegiul uninominal 2 pentru Senat din judeţul Vrancea.

În Vrancea, nu s-au făcut sondaje de opinie în ziua votului.

Agerpres

Tags: , ,

alegeri

Rezultate alegeri: 39,26% dintre alegători au votat în alegerile de duminică

No Comments »

Prezenţa la urne la primele alegeri parlamentare desfăşurate prin vot uninominal a fost de 39,26% dintre alegători, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central (BEC).

În mediul urban, prezenţa a fost de 35,63 %, iar în mediul rural s-a înregistrat o participare de 44,24 % din numărul cetăţenilor cu drept de vot.

În Capitală, s-au prezentat la vot 30,37% dintre alegători. Potrivit BEC, cea mai mare însemnată a fost înregistrată în sectorul 1, un procent de 34,79% dintre alegători exprimându-şi dreptul la vot. Cei mai puţini bucureşteni au votat în sectorul 3 -26,29 %.

Agerpres

Tags: , ,

alegeri

Rezultate alegeri: Mârza: Rezultatul alegerilor obligă preşedintele să nu creeze o criză politică

No Comments »

Liderul judeţean al PSD Suceava, Gavril Mârza, a declarat, duminică seara, că rezultatul alegerilor parlamentare ”îl obligă pe preşedintele ţării să nu creeze o criză politică, pentru că avem suficientă criză financiară, economică şi ar duce ţara la dezastru”.

Gavril Mârza a spus că urmează o perioada foarte grea, când guvernul va trebui să înfăptuiască reforme, să gestioneze criza economică şi să asigure sprijin şi siguranţă cetăţenilor.

”Guvernul care va veni va fi un guvern al tuturor românilor, indiferent dacă sunt bogaţi sau săraci, dar va asigura celor care sunt mai puţin avuţi existenţa decentă a zilei de mâine’, a spus Mârza.

El a afirmat că, după discuţiile cu reprezentanţii conducerii de la vârful PSD, se va reuşi realizarea unei majorităţi stabile ‘care să asigure stabilitatea ţării în următorii patru ani”.

Gavril Mârza estimează că, în judeţul Suceava, PSD va obţine cinci deputaţi şi doi senatori.

Agerpres

Tags: , ,

alegeri

Marko Bela: UDMR rămâne o forţă politică în România

No Comments »

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Marko Bela, s-a declarat mulţumit, duminică seara, de rezultatul la alegerile parlamentare, imediat după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, care indică 6,7% pentru UDMR, arătând că formaţiunea sa rămâne o forţă politică în România.

‘În primul rând, aş vrea să vă mulţumesc dumneavoastră reprezentanţilor presei pentru că aţi informat în mod obiectiv electoratul în legătură cu dezideratele UDMR şi cu mesajul candidaţilor UDMR. La fel aş vrea să mulţumesc, în primul rând, alegătorilor, membrilor comunităţii maghiare, care ne-au votat şi de data aceasta şi ne-au susţinut în mod clar având aceeaşi susţinere ca şi până acum şi că din cifrele exit poll-urilor reiese că UDMR a reuşit şi va reuşi să aibă un grup parlamentar cu aceeaşi forţă sau eventual – cifrele ne promit acest lucru – un grup parlamentar şi mai puternic atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor’, a spus Marko Bela, la Târgu Mureş.

El a afirmat că nu au avut dreptate cei care au fost sceptici, ci acei care au avut încredere în solidaritatea electoratului UDMR, în solidaritatea comunităţii maghiare.

‘Dar, bineînţeles, mulţumesc tuturor indiferent de naţionalitate celor care ne-au votat fiindcă UDMR are o ofertă pentru toată societatea din România privind o reformă generală în toate domeniile majore ale vieţii noastre. UDMR a rămas în continuare o forţă politică importantă în Parlamentul României şi vom încerca să contribuim în continuare la o reformă profundă în toate domeniile vieţii, vom încerca să impunem o altfel de reformă atât în domeniul învăţământului, cât şi cel al sănătăţii, vom opta pentru o descentralizare puternică, vom opta pentru continuarea dezvoltării infrastructurale în toată ţara şi mai ales aici în Ardeal unde trăim cu toţii şi vom opta în acelaşi timp pentru lărgirea drepturilor minorităţilor. Şi astfel de fapt am şi subliniat priorităţile noastre pentru perioada următoare’, a spus Marko Bela.

El a susţinut că este prematur să se facă speculaţii sau să se încerce desenarea unor formule de guvernare.

‘Dar un lucru este cert: România are nevoie pentru următorii patru ani de un guvern puternic, stabil, cu o majoritate convingătoare prin care să reuşim într-adevăr să impunem o reformă în toate domeniile importante ale vieţii noastre. Deci un guvern majoritar, un guvern stabil şi un guvern care are o ofertă clară de reformă europeană’, a accentuat Marko Bela.

Liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, Marton Arpad, a declarat, la Sfântu Gheorghe, că Uniunea îşi menţine dorinţa de a face parte din viitorul guvern.

Întrebat dacă ar prefera să guverneze alături de PSD sau de PD-L, Marton Arpad a refuzat să se pronunţe tranşant, menţionând doar că ‘UDMR s-a calificat’ şi că este ‘disponibilă să intre în negocieri’.

În legătură cu prezenţa scăzută la vot a covăsnenilor, liderul UDMR a declarat că de vină au fost ‘unii politicieni şi o anumită parte a presei care au îndemnat electoratul să sancţioneze politicienii prin neprezentare la vot, prin buletine albe sau invalide’.

Deputatul UDMR pentru Camera Deputaţilor în colegiul uninominal Sfântu Gheorghe, Edler Andras, a pus acest lucru pe seama ‘problemelor de zi cu zi’ ale oamenilor, dar şi pe o oarecare dezamăgire generată de clasa politică.

Judeţul Covasna s-a numărat printre ultimele din ţară în ceea ce priveşte prezenţa la vot, spre deosebire de alţi ani în care conduceau detaşat.

Potrivit exit-poll-urilor, alegerile parlamentare au fost câştigate de Alianţa PSD+PC, urmată de PD-L, PNL şi UDMR.

Agerpres

Tags: , ,
Entries RSS Comments RSS Log in