arges

Alegeri locale 2008 Argeş – PSD a câştigat detaşat preşedinţia şi majoritatea în CJ

No Comments »

Partidul Social Democrat a câştigat detaşat funcţia de preşedinte şi majoritatea în Consiliul Judeţean Argeş, conform rezultatelor parţiale centralizate de Biroul Electoral Judeţean, transmite corespondentul ROMPRES.

Conform datelor centralizate luni, la ora 18,00, de la 253 din cele 475 de secţii de votare, candidatul PSD, Constantin Nicolescu, preşedintele în funcţie al CJ Argeş, a obţinut 47,3% din voturi.

Pe locul al doilea se află candidatul Partidului Democrat-Liberal (PD-L), deputatul Cristian Boureanu, cu 25,2% din voturi, urmat de candidatul Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Adrian Miuţescu, cu 14,3% din voturi.

PSD a obţinut şi cel mai mare număr de voturi pentru consilierii judeţeni, 46,7%, urmat de PD-L (25%) şi PNL (14%).

Celelalte formaţiuni politice au obţinut sub 5% după numărarea voturilor din cele 253 de secţii.

ROMPRES

Tags: , , , ,
Entries RSS Comments RSS Log in