voturi

Rezultate alegeri locale 2008 – Miercurea Ciuc

No Comments »

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert (UDMR), care a câştigat un nou mandat în fruntea oraşului, şi-a exprimat, luni, regretul că niciun reprezentant al partidelor româneşti nu a reuşit să intre în Consiliul Local, transmite corespondentul ROMPRES.

Raduly Robert a declarat, pentru ROMPRES, că a îi pare rău că nu au intrat în Consiliul Local Miercurea Ciuc reprezentanţii PSD şi PNL, cu care a avut, în ultimii patru ani, o colaborare foarte bună.

Îmi pare rău că nu au intrat, pentru că am avut o colaborare foarte bună cu ei, au fost oameni care au pus umărul la dezvoltarea oraşului, au fost buni parteneri care au căutat soluţia şi nu tensiunea’, a spus Raduly.

Primarul UDMR a precizat că este deschis la colaborare cu consilierii Partidului Civic Maghiar (PCM), care vor face parte din consiliu alături de cei ai Uniunii, dar ştie că lucrurile nu vor fi foarte simple.

‘Cinci din cei şapte consilieri PCM au fost consilieri UDMR până în 2004 şi ştim că o colaborare cu ei nu va fi atât de simplă, precum cea cu reprezentanţii PSD şi PNL’, a spus Raduly.

Edilul şef al municipiului a ţinut să mulţumească alegătorilor, care au dat dovadă de înţelepciune la alegerile de duminică şi au ales faptele şi nu vorbele.

Raduly îşi va păstra cei doi viceprimari cu care a făcut echipă şi în primul mandat, respectiv Antal Attila şi Szoke Domokos.

Potrivit numărătorii paralele realizate de UDMR, Raduly a câştigat din primul tur încă un mandat în fruntea oraşului, cu aproximativ 58%. În ce priveşte locurile în Consiliul Local Miercurea Ciuc, ele vor fi împărţite între UDMR şi PCM.

Potrivit primelor informaţii, UDMR a obţinut 12 mandate, iar Partidul Civic Maghiar 7 mandate.

ROMPRES

Tags: , , , , , ,

voturi

Rezultate alegeri locale 2008 – Lugoj, Jimbolia si Buzias

No Comments »

Datele oficiale parţiale întârzie în judeţul Timiş, deoarece există probleme în preluarea proceselor verbale, transmite corespondentul ROMPRES.

Potrivit Biroului Electoral Judeţean (BEJ), primele procese verbale predate împreună cu buletinele de vot, după încheierea scrutinului, s-au înregistrat abia după ora 02,00.

Datele neoficiale arată că Primăria din Făget a fost adjudecată din primul tur de actualul edil, Dorel Covaci (PSD) – cu 52%, cea din Sânnicolau Mare, de actualul viceprimar Dănuţ Groza (PD-L) – cu peste 68%, iar la Gătaia va rămâne în funcţie actualul edil, Iosif Şargani (PD-L) – cu aproape 70%.

În municipiul Lugoj se va ajunge în turul doi, care se va disputa între actualul primar, PD-L-istul Marius Martinescu (33%), şi PSD-istul Francisc Boldea (peste 35%).

Şi în oraşul Jimbolia, cel mai probabil, se va organiza un al doilea tur de scrutin, în care vor candida pentru Primărie actualul edil-şef Kaba Gabor (45%) şi candidatul PD-L (31%).

În Buziaş vor intra în turul doi Viorel Alger Ilaş (PSD) şi Ion Otescu (PD-L).

ROMPRES

Tags: , , , , , ,

voturi

Rezultate alegeri locale 2008 – Giurgiu

No Comments »

Candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, a fost ales primar al municipiului Giurgiu pentru al patrulea mandat după primul tur al alegerilor locale, cu 13.599 de voturi, reprezentând 54,3% dintr-un total de 25.041 voturi valabil exprimate, transmite corespondentul ROMPRES.

Potrivit BEM Giurgiu, Marian Măroiu, candidatul PSD la primăria municipiului reşedinţă de judeţ, a obţinut 6.049 de voturi, clasându-se pe locul al doilea- cu 24,15%. El a fost urmat de candidatul PD-L, Gicu Iorga, care a obţinut 3.669 de voturi. reprezentând 14,65% din voturi.

La Primăria municipiului Giurgiu au mai fost încă patru candidaţi: din partea PRM, PC, PNŢCD şi PNG-CD, care au obţinut între 1% – 2% din voturi.

Numărul total al alegătorilor înscrişi pe liste în municipiul Giurgiu a fost de 61.668, dintre care s-au prezentat la urne 25.648 de persoane.

ROMPRES

Tags: , , , , , ,

voturi

Primaria Bucuresti – rezultate partiale

No Comments »

BEM a anunţat luni că, în urma centralizării rezultatelor din 40,6% din totalul secţiilor de votare din Capitală, candidatul independent Sorin Oprescu a obţinut 30,5%, în timp ce Vasile Blaga (PD-L) – 27,7%.

Potrivit datelor centralizate până la ora 12,00, Cristian Diaconescu (PSD) a obţinut 13,1% din voturi, Ludovic Orban (PNL) – 11,4%, Cozmin Guşă (PIN) – 5,9%, iar restul candidaţilor – sub pragul de 5%.

Voturile numărate pentru desemnarea membrilor în CGMB arată că PD-L a obţinut 34,2%, PSD – 25,7%, PNL – 11,1%, PNG-CD – 7,2% şi PRM – 5,3%.

La sectoare, voturile centralizate arată că în
sectorul 1
Răzvan Murgeanu (PD-L) are 35,67%,
Andrei Chiliman (PNL) – 34,85%,

în sectorul 2,
Neculai Onţanu (PSD) a obţinut 57,31%,
Cezar Ionescu (PD-L) – 18,69%,

în sectorul 3,
Liviu Negoiţă (PD-L) – 78,76%,
Doru Giugula (PSD) – 9,89%,

în sectorul 4,
Cristian Popescu Piedone (PC) – 39,39%,
Radu Silaghi (PD-L) – 21,51%,

în sectorul 5,
Marian Vanghelie (PSD) – 38,13%,
Sebastian Bodu (PD-L) – 25,93%,

în sectorul 6,
Cristian Poteraş (PD-L) – 36,17% şi
Dan Darabont (PSD) – 27,89%.

ROMPRES

Tags: , , , , , ,

voturi

Rezultate alegeri locale 2008 – Craiova

No Comments »

Antonie Solomon (PD-L) a castigat functia de primar al Craiovei din primul tur, cu 55,07 % din totalul voturilor valabil exprimate.

Potrivit rezultatelor finale furnizate ROMPRES de presedintele Biroului Electoral de Circumscriptie Craiova, judecatorul Cosmin Patra, pe locul al doilea s-a clasat candidatul PSD, Gheorghe Nedelescu, cu 31,17 la suta, urmat de Ion Groza (PNL) – 6,67 la suta. Candidatul PNtCD Daniel Botea obtinut 1.165 de voturi, iar Constantin Baduca (PRM) – 1.053 de voturi. Pe ultimul loc, cu 73 de voturi, s-a clasat candidatul Partidului Romania Europeana, Mihai Marcu.

Cele doua femei în scrise în cursa pentru Primaria Craiova – Aurelia Loaca (Uniunea Populara Social Crestina) si Elena serbanoiu (Partidul Noua Generatie – Crestin Democrat) au obtinut 426 de voturi si, respectiv, 789 de voturi.

Marian Tudor (Partidul Alianta Socialista) a obtinut 232 de voturi, Ion Chirita (Partidul Republican) – 118, Claudius Constandin (Partidul Socialist Roman) – 219, stefanita Cosmin Copacescu (Partidul Popular si al Protectiei Sociale) – 255, Lucian Mirescu (Partidul Verde) – 283, Emil Dumitrescu (Partidul Forta Civica) – 128 de voturi, Marius Nicola (Partidul Renasterea Romaniei) – 105 voturi.

Numarul voturilor valabil exprimate pentru functia de primar al Craiovei a fost de 91.644, iar numarul voturilor nule – de 1.976. Numarul cetatenilor cu drept de vot în Craiova este este 265.208, ceea ce înseamna ca prezenta la vot a fost de 35,5 la suta.

Tags: , , , , , ,
Entries RSS Comments RSS Log in