Candidatul Partidului Democrat- Liberal (PD-L), senatorul Mihai Ţâbuleac, a fost declarat, marţi seară, câştigător al alegerilor locale pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, transmite corespondentul ROMPRES.
În urma centralizării datelor din cele 402 secţii de votare, reprezentantul PD-L a câştigat 47.264 de voturi din totalul de 162.996 voturi valabil exprimate, ceea ce înseamnă 28,99%.
Pe poziţia a doua s-a clasat reprezentantul Partidului Social Democrat (PSD), Constantin Conţac, cu 42.386 voturi (26%), iar pe locul trei reprezentantul Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Liviu Câmpanu, cu 42.146 voturi (25,85%).
La Consiliul Judeţean, cele 32 de mandate de consilieri judeţeni au fost împărţite între patru formaţiuni politice – PD-L, PSD, PNL şi Partidul România Mare (PRM).
PSD, care a fost votat de 44.666 dintre alegătorii care şi-au exprimat valabil votul, a primit zece mandate, la fel ca şi PD-L, care a primit 43.151 voturi, şi PNL, cu 41.131 voturi.
PRM va avea două mandate de consilier judeţean, după ce a primit 9.127 voturi.
Taguri: 1-iunie-2008-alegeri, alegeri, alegeri-locale, botosani, vot, voturi
Recent Comments