Rezultate Alegeri

Rezultate alegeri: Geoană, convins că PSD este va forma viitorul guvern

No Comments »

Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, s-a declarat convins, luni, că formaţiunea pe care o conduce va fi cea care va forma viitorul guvern şi, dacă va avea majoritate, cea care va propune candidatul de prim-ministru.

‘Aceasta este regula într-o democraţie – câştigi şi majoritatea generează guvernul. (…) Cine are majoritatea dă prim-ministrul. Au început să vină şi mesaje din străinătate în acest sens. Duminică, premierul spaniol, un număr de lideri importanţi din Marea Britanie, Germania au spus că şi în România trebuie respectată voinţa suverană a electoratului şi ne vom conforma acesteia’, a spus Mircea Geoană, la finalul unei şedinţe informale a conducerii PSD.

El a anunţat începerea negocierilor cu celelalte partide politice pentru constituirea unei majorităţi guvernamentale, echipa de negociere, care va fi desemnată în zilele următoare, urmând să fie condusă de preşedintele PSD. Geoană a adăugat că va începe o negociere cu celelalte partide, precum şi cu preşedintele Traian Băsescu, aşa cum este prevăzut în Constituţie.

‘Aşteptăm finalul numărătorii oficiale pentru a putea să vedem, fiecare din partide, pe ce picior stăm. Sunt convins că în următoarele zile vor începe, în mod asiduu, poate cu presa la uşă, poate fără presă la uşă, discuţiile cu celelalte partide. Va fi un guvern în care PSD va conduce şi va da premierul. Mandatul este clar: preşedintele partidului va antama aceste discuţii, pe măsură ce avansăm vom avea şi echipa de negociatori’, a afirmat liderul social-democraţilor.

Întrebat dacă va condiţiona participarea PSD la guvernare de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, Geoană a reafirmat că, în democraţie, cine câştigă alegerile şi are o majoritate dă premierul.

Mircea Geoană a menţionat că a fost sunat duminică seara de primul-ministru israelian, Ehud Olmert, care l-a felicitat şi l-a încurajat ‘să constituie cât mai repede un guvern competent pentru a evita criza politică din România’.

Agerpres

Tags: , ,

Rezultate Alegeri

Rezultate alegeri in Suceava: Nechifor s-a declarat câştigător după numărătoarea paralelă

No Comments »

Eurodeputatul Ioan Cătălin Nechifor a câştigat, potrivit numărătorii paralele, în colegiul în care a candidat pentru Camera Deputaţilor, din partea Alianţei PSD+PC, obţinând 46,62%.

Nechifor a declarat că, potrivit numărătorii paralele, a câştigat în faţa deputatului PD-L Romică Andreica (36,8%).

Ioan Cătălin Nechifor a candidat în colegiul 4 Fălticeni – Liteni, care cuprinde zece localităţi, cinci cu primari PSD şi cinci cu primari PD-L.

El a declarat, pentru AGERPRES, că a fost ”greu, dar frumos”. Nechifor susţine că e bucuros că a ieşit învingător şi că va pleca din Parlamentul de la Bruxelles pentru a fi deputat de Fălticeni în cel din România.

Agerpres

Tags: ,

Rezultate Alegeri

Rezultate alegeri in Braşov: PD-L are cei mai mulţi parlamentari

No Comments »

Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din judeţul Braşov, comunicate luni, la ora 12,30, PD-L conduce cu un număr de cinci mandate de parlamentari, urmat de PSD+PC şi PNL cu câte trei mandate şi UDMR cu un mandat, a precizat, într-o conferinţă de presă, directorul Direcţiei de Statistică Braşov, Ioan Popescu.

Conform rezultatelor, PD-L a obţinut la Camera Deputaţilor un număr de 68.643 de voturi, adică 38,50 %, revenindu-i trei mandate, urmat de Alianţa PSD+PC – 41.029 de voturi, reprezentând 23,01% şi două mandate, PNL – 40.856 voturi, adică 22,91% şi două mandate, şi UDMR – 13.551 de voturi, adică 7,6% şi un mandat.

Sub pragul de 5% s-au situat PRM, cu 6.202 voturi, adică 3,48%, şi PNG-CD cu 1,22%.

La Senat, cele mai multe voturi le-a primit PD-L – 57.697, reprezentând 37,92% şi două mandate, urmat de PSD+PC – 45.692 de voturi, adică 25,59% şi un mandat, PNL – 38.922 de voturi, reprezentând 21,80% şi un mandat, şi UDMR – 14.030, adică 7,86%, niciun mandat.

Sub pragul electoral s-a aflat PRM, cu 6.453 voturi, adică 3,61%, şi PNG-CD, cu 1,14%.

Prezenţa la vot în judeţul Braşov a fost de 36,29%, înregistrându-se 5.960 de voturi nule, adică 3,17%, şi 3.216 voturi albe, adică un procent de 1,71%. Pe liste electorale suplimentare au fost înregistrate un număr de 3.312 persoane, adică 0,64% , iar urna mobilă a fost solicitată de 347 de persoane, adică un procent de 0,07%.

Rezultatele finale au fost transmise la Biroul Electoral Central la ora 9,30 şi se aşteaptă confirmarea acestora, a precizat directorul Direcţiei de Statistică.

Prezent la conferinţa de presă, prefectul Emil Niţă a declarat că organizarea alegerilor parlamentare s-a făcut foarte serios şi riguros, neînregistrându-se decât mici incidente, care au fost rezolvate repede.

‘Biroul Electoral Judeţean a lucrat foarte bine, drept dovadă, luni dimineaţă, la ora 6,00, toate procesele verbale de la secţiile de votare au fost predate BEJ. Totul a fost aproape perfect’, a spus Emil Niţă.

Agerpres

Tags: ,

Rezultate Alegeri

Rezultate alegeri in Bucuresti: Rezultate parţiale la ora 14,00

No Comments »

Preşedintele Biroului Electoral Municipal, Alin Vişan, a anunţat, luni, că au fost centralizate datele de la 1.179 de secţii de votare din cele 1.181 de pe raza Capitalei, ceea ce reprezintă 99,83% din totalul secţiilor de votare.

Potrivit lui Vişan, la Senat, PD-L a obţinut 38,34% din voturile valabil exprimate, Alianţa PSD+PC – 34, 84%, PNL – 15,52%, PNG-CD – 5%, PRM – 4,81%, UDMR – 0,44, Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale – 0,16%, alianţa Partidul Verde-Ecologist – 0,85%.

În ceea ce priveşte voturile pentru alegerea Camerei Deputaţilor, PD-L a obţinut 37,52%, Alianţa PSD+PC – 33,44%, PNL – 15,85%, PNG-CD – 4,93%, PRM – 4,12%, alianţa Partidul Verde-Ecologist – 0,75%.

De asemenea, candidatul independent Lavinia Şandru a obţinut 0,42% din voturile valabil exprimate, Uniunea Armenilor din România – 0,36%, UDMR – 0,36%, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – 0,36%, Partida Romilor Pro Europa – 0,29%, Forumul Democrat al Germanilor din România – 0,21%, PPPS – 0,13%, candidatul independent Sorin Paveliu – 0,12%, Uniunea Elenă din România – 0,10%, Asociaţia Macedonenilor din România – 0,09%, Asociaţia Italiană – 0,09%, Uniunea Sârbilor – 0,08%, Asociaţia Liga Albanezilor – 0,08%, candidatul independent Cristina Filip – 0,07%, Uniunea Bulgară din Banat România – 0,07%, Uniunea Croaţilor din România – 0,07%, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România – 0,05%, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmană din România – 0,05%, candidatul independent Gheorghe Rădulescu – 0,04%, Uniunea Polonezilor din România – 0,04%, Uniunea Democrată Turcă din România a obţinut 0,04% din voturile valabil exprimate, Uniunea Ucrainenilor din România – 0,03%, Uniunea Democrată a slovacilor şi cehilor din România – 0,03%, Uniunea Culturală a Rutenilor din România – 0,03% şi Partidul României Europene – 0,02%.

Agerpres

Tags: ,

Rezultate Alegeri

Rezultate alegeri, Stolojan: Suntem îndreptăţiţi să ne prezentăm cu fruntea sus la Cotroceni

No Comments »

Prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan s-a declarat convins, luni, că preşedintele Traian Băsescu va desemna un premier din rândul acestei formaţiuni politice.

‘Suntem îndreptăţiţi să ne prezentăm cu fruntea sus la consultările cu preşedintele ţării. Sunt convins că preşedintele va desemna un premier de la noi’, a afirmat Stolojan.

Prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan a declarat că diferenţele dintre rezultatele estimate în cadrul exit-poll-urilor şi datele oficiale date de BEC ţin de faptul că şi pentru institutele de sondare a opiniei publice votul uninominal a fost ‘o experienţă inedită’.

‘Şi pentru institutele de sondare a opiniei publice a fost o experienţă inedită şi eu cred că nu au reuşit o reprezentare cu acurateţe a eşantionului pe care l-au folosit (…) Nu e exclus ca unii care au declarat că au votat PNL de fapt să fi votat PD-L-ul’, a explicat, liderul democrat-liberal scăderea în procente a PNL.

Prim-vicepreşedintele PD-L a subliniat că ‘important este semnalul care s-a dat la acest vot şi anume faptul că majoritatea românilor au votat cu dreapta.

Agerpres

Tags: , ,
Entries RSS Comments RSS Log in