Litoralul Romanesc, incotro?

Litoralul Romanesc, incotro?

Add comments


Un articol interesant despre litoralul romanesc a aparut in ultimul numar al revistei Capital ( apropo si la declaratia de acum cateva zile a Ministrului Turismului )

—————————————————-

Poate părea mult, însă atât va trebui investit în drumuri, plaje, hoteluri şi locuri de agrement dacă dorim ca staţiunile de la mare să devină competitive în raport cu cele din Bulgaria, Grecia sau Turcia. Cele mai multe proiecte sunt în curtea statului, însă şi investitorii privaţi au de jucat un rol important.

De la ieşirea de pe Autostrada Soarelui până la Constanţa sunt circa 60 de kilometri de drum naţional, în mare parte cu o singură bandă. În serile de vineri, distanţa se parcurge bară la bară, uneori chiar şi în două ore. Urmează apoi, indiferent dacă te îndrepţi spre Mamaia sau spre sudul litoralului, traversarea oraşului, cu semafoare şi drumuri denivelate. Soluţia există – prelungirea autostrăzii până la malul mării şi construcţia unei autostrăzi de centură a Constanţei, însă aceste proiecte (în valoare de 700 de milioane de euro), deşi deja licitate, vor fi gata cel mai devreme în trei-patru ani.

—————————————————-


Tot aricolul il puteti citi aici


Taguri:


Topicuri Asemanatoare

Lasa si tu un comentariu



Entries RSS Comments RSS Log in