Geoană: Nu există scuză pentru a ignora dorinţa de schimbare

Geoană: Nu există scuză pentru a ignora dorinţa de schimbare

Add comments


Partidul Social Democrat va deţine 40% din mandatele viitorului Parlament şi niciun partid sau politician nu are nicio scuză pentru a ignora dorinţa românilor de schimbare, a declarat, duminică, preşedintele PSD, Mircea Geoană, la ora 21.00 după închiderea urnelor de votare.

‘Aceste milioane de români care ne-au acordat încrederea lor ne-au dat în această zi de Sfântul Andrei şi o imensă responsabilitate. Vom avea peste 40 % din mandatele viitorului Parlament. Votul s-a terminat şi nu există nicio îndoială asupra mandatului pe care ni l-au încredinţat compatrioţii noştri. Nici noi şi nici un alt partid sau politician nu au nicio scuză pentru a ignora dorinţa românilor de schimbare. Vocea lor s-a făcut auzită mai răspicat decât au sesizat sondajele, mai clar decât au putut vedea analiştii’, a spus Geoană, la sediul central al PSD, în faţa a zeci de simpatizanţi şi membri de partid.

Totodată el a adresat o invitaţie partidelor şi şefului statului la dialog deschis.

‘Va trebui să construim acest nou Guvern încă din această seară. Invităm celelalte partide, precum şi pe preşedintele Băsescu la un dialog deschis a cărui miză nu este mai prejos cu nimic decât viitorul României şi capacitatea noastră de a onora cerinţele tuturor românilor. Viitorul României începe astăzi, schimbarea începe acum. Asta ne-au cerut românii, asta e dorinţa pe care avem obligaţia să o onorăm. Alternativele nu există, jumătăţile de măsură trebuie să înceteze’, a mai spus el.

Mircea Geoană a declarat că social-democraţii sunt învingătorii acestei campanii şi a dorit să mulţumească ‘pentru această frumoasă victorie’ milioanelor de români care au acordat PSD încrederea lor, dar şi militanţilor PSD, membrilor de partid, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene social-democraţi, precum şi lui Miron Mitrea, Liviu Dragnea, Danielei Popa şi colegilor de alianţă.

‘Au fost patru ani grei pentru noi şi patru ani grei pentru ţară, a venit clipa să îndreptăm România într-o nouă direcţie, într-o direcţie mai bună. PSD a câştigat cateoric aceste alegeri parlamentare’, a declarat liderul PSD.

Mircea Geoană a adăugat că greul abia începe, deoarece România se confruntă cu cea mai gravă criză economică a lumii din ultimii 80 de ani, iar efectele ei nu vor ocoli ţara noastră. ‘Astăzi, aici şi acum începem să clădim o nouă Românie, o Românie care îşi respectă cetăţenii, nu îi dispreţuieşte, o Românie în care visele devin realitate şi munca demnă asigură un venit decent pentru omul care munceşte din greu în acestă ţară’, a precizat liderul social-democrat. Liderul PSD a subliniat că preţul crizei nu trebuie plătit tot de către pensionari, muncitori şi familii tinere, care sunt ‘perdanţii de serviciu’.

Geoană a adăugat că rolul statului în economie este indispensabil, dar că nu trebuie să fie un stat care să îi dispreţuiască pe cetăţeni, ci unul care să chibzuiască în mod corect banul public, capabil să transforme criza într-o oportunitate.

‘Direcţia de până acum s-a dovedit greşită, greşelile de până acum nu mai sunt permise, politica de până acum nu mai este cea de care români au nevoie’, a mai spus el.

Mircea Geoană a apreciat că noii parlamentari au obligaţia de a schimba percepţia publică despre Legislativ, care se bucură ‘din păcate de prea puţin respect şi încredere’.

Agerpres


Taguri: , , ,


Topicuri Asemanatoare

Lasa si tu un comentariu



Entries RSS Comments RSS Log in