Tăriceanu: Românii pot avea încredere în mine şi în PNL

Tăriceanu: Românii pot avea încredere în mine şi în PNL

Add comments


Preşedintele Partidului Naţional Liberal, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, i-a asigurat, duminică seară, pe cetăţenii României că pot avea încredere în el şi în PNL că vor putea conduce în continuare România ‘pentru o viaţă mai bună’.

‘Românii pot avea încredere în mine, în capacitatea mea de a conduce în continuare România, în conformitate cu interesele românilor, pentru o viaţă mai bună’, a afirmat liderul liberal.

Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că, pentru el, a fost o ‘onoare’ să fie primul-ministru al României.

‘A fost o onoare pentru mine să servesc poporul român, timp de patru ani, ca prim-ministru. Vreau să felicit toate partidele care au participat la acest proces democratic, vreau să îi felicit pe toţi candidaţii care au participat la campania PNL, cu o menţiune suplimentară pentru Bogdan Olteanu, care a fost şeful de campanie al PNL’, a spus preşedintele PNL, imediat după prezentarea exit-poll-urilor.

El a făcut apel la o unire a tuturor forţelor românilor, în scopul parcurgerii cu bine a crizei economice.

‘În faţă ne aşteaptă nişte încercări dificile. Cred că cea mai sigură cale de a depăşi aceste încercări este să avem încredere că numai muncind împreună, vorbind într-un singur glas, ca un popor unit, putem avea o viaţă mai bună. De aceea, PNL va continua să aplice planul de creştere economică şi invit toate celelalte partide să ni se alăture’, a afirmat Tăriceanu.

Liderul liberal şi-a amintit de scorul obţinut de PNL în urmă cu opt ani, arătându-se ‘impresionat’ de situaţia electorală în care se află partidul în prezent, după scrutinul uninominal.

‘Dragi români, azi aţi arătat prin votul vostru că aveţi încredere în PNL şi în viziunea liberală asupra unei Românii mândre şi prospere. Pentru toate acestea, vreau să vă mulţumesc. Îmi aduc aminte acum, cum, în urmă cu opt ani, PNL obţinea doar 7% în alegerile parlamentare. PNL şi România au progresat împreună. Uitându-mă în urmă, sunt impresionat de locul pe care îl ocupă PNL în societatea românească, sunt mândru de ceea ce a devenit România, membru respectat al Uniunii Europene’, a subliniat Călin Popescu-Tăriceanu.

În plus, el a amintit unele dintre realizările guvernării, referindu-se, printre altele, la dublarea salariilor şi a pensiilor, la atragerea de investiţii străine.

‘În plan internaţional, România are astăzi o poziţie pe care acum 10 ani doar o visa. România de astăzi este un exemplu strălucit de cât de departe poate ajunge o naţiune atunci când dorinţa unui popor merge mână în mână cu viziunea Guvernului’, a apreciat liderul PNL.

Preşedintele liberal a evidenţiat avantajele politicii de dreapta promovate de PNL.

‘Astăzi, eu şi PNL ne angajăm să continuăm lupta pentru ca românii să ducă o viaţă mai bună. Stă în puterea noastră să îi ajutăm pe români să îşi realizeze visele, investind în viitorul lor prin politici liberale de dreapta. Vreau ca România să meargă înainte şi nu să se întoarcă spre trecut. De aceea, România şi poporul român au nevoie de lideri politici puternici, cu un program de guvernare realist, lideri care au dovedit deja că pot să dezvolte economia românească în folosul României’, a conchis Tăriceanu.

Agerpres


Taguri: , , , ,


Topicuri Asemanatoare

Lasa si tu un comentariu



Entries RSS Comments RSS Log in